Grădina Raiului, cazanul și diplomele

Se spune că, într-o dimineaţa (poate ca aceasta), pe când Sfântul Petre făcea obişnuita inspecţie prin Grădina Raiului găseşte, către o margine, un cazan mare cu un fel de cremă albă, dulce şi frumos mirositoare. Ca o cremă de vanilie – cum am zice noi acum. Sfântul, neştiind despre ce este vorba şi cum să procedeze se duce şi-i raportează bunului Dumnezeu:

– Doamne, a apărut, ca din senin, în Grădina Raiului, un butoi mare, un cazan cu un fel de cremă ca de vanilie cum ar zice nevolnicii ceia de pământeni… Ce să fac cu ea, la ce serveşte, oare, şi cum s-o numi?

– Sfinte – îi răspunde Părintele ceresc – nu-ţi fie teamă şi nici nu te-ngrijora! Mămăliga ceia dulceagă şi frumos mirositoare nu-i altceva decât minte. Inteligenţă adică! Aşa că fă bine sfinţia ta şi împarte-o pe toată tuturor credincioşilor noştri!

Prin urmare, Sfântul Petre dă sfoară prin Grădina Raiului să se adune muritori şi muritoare ca să le deie câteo porţie zdravănă de minte.

Începe Sfântul, ca să fie mai spornic şi mai cu iuţeală, cu polonicul. Dar şirul celor care-şi aşteptau rândul la dulceaţa înţelepciunii în loc să se micşoreze se întindea cât vezi cu ochii. Şi-atunci, trece Sfântul de la polonic la lingură. Mai apoi de la lingură la linguriţă. Şi-ntr-un final răzuieşte bine cazanul şi împarte câteo fărâmă şi câteun strop. Degeaba! Mintea se termină, credincioşii şi credincioasele murmură cu nemulţumire, Sfântul Petre ia, din nou, drumul către bunul Dumnezeu:

– Doamne, cazanul e lună, credincioşi câtă frunză şi iarbă, mintea s-a terminat. Ce să fac?

– Dacă nu mai este deloc-deloc minte atunci la cei care n-au apucat dă-le diplome, Sfinte Petre, dă-le diplome!