Grecia, una dintre destinaţile de vacanţă preferate de români, a intrat, de astăzi, pe lista roşie a statelor cu risc epidemiologic ridicat, din cauza creşterii incidenţei cazurilor de coronavirus. În ultimele săptămâni, în Grecia au fost aproximativ 2.000 de îmbolnăviri pe zi. Persoanele care sosesc în România din statele aflate în zona roşie nu intră în carantină, dacă sunt vaccinate. Sunt exceptaţi de la carantină şi copiii cu vârsta sub 6 ani, iar cei cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani trebuie să prezinte un test negative. efectuat cu cel mult 72 de ore, înainte de intrarea în ţară. În urma creşterii cazurilor de COVID, au intrat în zona galbenă mai multe ţări, între care Franţa, Belgia, Israelul şi Statele Unite.