Grecia: Podul care leagă Patras de Atena s-a prăbușit. Sunt victime sub dărâmături
Publicat de Lica Simona, 23 iulie 2023, 14:40
Un pod, la care se efectuau lucrări de construcţie, s-a prăbuşit, astăzi, la Patras, în vestul Greciei, au informat serviciile de pompieri şi poliţie, anunţând că există persoane prinse sub dărâmături şi răniţi, transmite AFP, preluat de Agerpres.
Potrivit agenţiei elene ANA, o amplă operaţiune de salvare este în curs, după ce, la locul accidentului, au ajuns ambulanţe, maşini de pompieri şi de poliţie. Spitalele universitar şi Sfântul Andrei din Patras sunt pregătite să primească răniţii.
Televiziunea publică ERT a afirmat că cinci persoane au fost rănite grav, dar informaţia nu a fost confirmată de autorităţi.
Cauzele prăbuşirii nu sunt cunoscute, deocamdată. Podul este situat pe autostrada care leagă portul Patras, din peninsula Peloponez, de capitala Atena.
Sursa: Agerpres