Greva la ROMATSA
Publicat de Cosmin Meca, 25 august 2015, 09:55
Ministrul transporturilor, Iulian Matache, a solicitat ieri conducerii Romatsa să prezinte rapid un punct de vedere referitor la afirmaţiile sindicatelor din companie, iar Autorităţii Aeronautice Civile să verifice aspectele semnalate. După întâlnirea din această după-amiază cu cele două părţi, ministrul a precizat, într-un comunicat, că 12 din cele 14 revendicări au fost deja rezolvate, iar la negocierile pentru celelalte două puncte va participa şi un reprezentant al Ministerului Transporturilor. Sindicaliştii au ieşit nemulţumiţi de la aceste discuţii şi au subliniat că greva generală a controlorilor de trafic aerian, programată pentru 1 septembrie, nu poate fi evitată. Ei susţin că problemele lor sunt legate nu doar de salarii, ci şi de condiţiile în care lucrează şi care pot afecta siguranţa pasagerilor.