Grupare infracţională, destructurata
Publicat de Cosmin Meca, 3 decembrie 2015, 16:12
Ieri, 2 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea şi procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Vâlcea au efectuat 4 percheziţii domiciliare, în judeţul Vâlcea, la mai multe persoane bănuite de trafic de droguri de risc.
La activităţi au participat şi poliţişti ai Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Din cercetări a reieşit că cinci persoane, cu vârste cuprinse între 27 și 56 de ani, ar fi cultivat şi comercializat cannabis către persoane din Râmnicu Vâlcea, Drăgăşani, Slatina, și Craiova.
În urma percheziţiilor, de la locuințele celor 5 persoane au fost ridicate 296 de grame de fragmente vegetale de culoare verde, două instalaţii artizanale, fertilizatori, un cântar de precizie, 10 telefoane mobile, o cartelă SIM, 2 laptopuri, un grinder, un pistol cu trei tuburi consumate aferente acestuia și 28 de plante de cannabis.
De asemenea, au fost ridicate 470 de grame de tulpină de cannabis mărunţită provenită de la plantele culese şi 5 grame de fragmente vegetale de culoare verde, porţionate ca pacheţele, de formă sferică, ambalate în staniol.
Procurorul D.I.I.C.O.T a dispus reţinerea pentru 24 de ore a patru dintre membrii grupării, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Vâlcea, cu propunere de arestare preventivă.