Hagia Sofia din Istanbul va avea, mâine, prima ceremonie musulmană, după ce a primit statutul de moschee
Publicat de Puiu Vulea, 23 iulie 2020, 20:37
Primele rugăciuni vor fi, astfel, rostite în limba turcă. Construită în secolul al şaselea, Catedrala Sfânta Sofia a fost lăcaş de cult creştin al împăraţilor bizantini, timp de 900 de ani şi moschee, cinci secole. În 1934 a devenit muzeu, ca simbol al laicizării Turciei, sub conducerea lui Mustafa Kemal Ataturk. Reuters aminteşte că, la începutul lunii, o instanţă din Turcia i-a anulat statutul de muzeu, iar preşedintele Erdogan a spus că edificiul va fi deschis pentru pelerinii turci şi străini de orice religie. Lăcaşul face parte din patrimoniul mondial UNESCO.