Hanuka 5777 la Craiova
Publicat de Puiu Vulea, 30 decembrie 2016, 20:00 / actualizat: 1 februarie 2021, 13:38
Hanuka sau „Inaugurare”, în traducere, este o sărbătoare a poporului lui Israel care durează opt zile, cu începere de la data de 25 Kislev, după calendarul evreiesc, ajuns la anul 5777 și comemorează victoria Macabeilor, familia de evrei care a condus lupta de eliberare împotriva monarhiei seleucide din Siria, care încerca sa elenizeze popoarele de sub dominația ei.
Conform legendei, atunci când Judah Macabeul în fruntea oamenilor lui au eliberat Ierusalimul și au deschis Templul evreiesc, nu au mai găsit nimic din vechea tradiție, Templul fusese transformat în loc de închinare la zei. Evreii au refăcut obiectele sacre și, in timpul curățării Templului, au descoperit o caniță de ulei sfânt, nepângărit, pentru sfeșnic, vestita menora. Deși sfeșnicul putea să ardă cu uleiul găsit doar o singură zi, acesta a ars 8 zile fără întrerupere, în cinstea acestei minuni fiind instituită sărbătoarea de opt zile, Hanuka.
Obiceiul este ca în fiecare seară, vreme de opt zile, începând cu data de 25 Kislev, să se aprindă câte o lumânare într-un sfeșnic special cu opt brațe numit Hanukia, în amintirea minunii petrecute cu peste 2000 de ani în urmă.
De sărbătoarea Hanuka sunt legate și câteva obiceiuri tradiționale: jocul copiilor cu dreidel-ul, un fel de titirez cu patru fețe pe care sunt imprimate câteva litere ebraice, jocul de cărți, un obicei datând din secolul al 15-lea, apărut în Europa dar și hanukageld, obiceiul de a da copiilor bani, cadouri.
Bucuria sărbătorii este dată și de mâncărurile specifice: gogoșile umplute cu dulceață, „sufganiot” , chiftelele de cartofi sau „levivot” ori prăjitura Dreidel, în forma titirezului cu 4 fețe.
În acest an, Hanuka a început la 24 decembrie, după calendarul gregorian iar membrii comunității evreilor din Craiova s-au întâlnit la sinagogă în cea de a cincea zi, au aprins lumânărelele, au comemorat evenimentele minunate, au împărțit daruri copiilor și au stat la masă, împreună cu prietenii dar și cu invitații lor: Irina Marin Cajal, subsecretar de stat în Ministerul Culturii, Mirela Așman de la Federația Comunităților Evreiești din România, reprezentanți ai bisericilor ortodoxă și catolică.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.