Hawaiienii sunt cei mai inventivi
Publicat de Cosmin Meca, 15 septembrie 2015, 10:05
Un turn înalt de 12 metri de pe Big Island din Hawaii va produce energie din oceane printr-o nouă metodă. Turnul este parte a unei noi instalaţii de cercetare şi centrală electrică demonstrativă, care foloseşte apa de mare la diferite temperaturi pentru a alimenta un generator printr-o turbină. Cele mai multe surse de energie chiar şi cele rele provin de la razele soarelui, iar tehnologia de la centrala demonstrativă, un proiect comun al Makai Ocean Engineering şi The Natural Energy Laboratory of Hawaii Authority, experimentează o modalitate diferită de a captura aceste raze de soare.
Oceanele acoperă în jur de 70 la sută din suprafaţa Pământului, ceea ce înseamnă că 70 la sută din lumina soarelui care ajunge pe Pământ rămâne nevalorificată.
Proiectul Makai extrage această energie termică din apa încălzită a oceanului. Centrala foloseşte un concept numit Ocean Thermal Energy Conversion (OTEC). În interiorul sistemului există un lichid care are un punct de fierbere foarte scăzut ceea ce înseamnă că necesită mai puţină energie pentru a se evapora, cum ar fi amoniacul. Pe măsură ce amoniacul trece prin sistemul închis de conducte, trece printr-o secţiune de conducte care au fost încălzite de apa de mare cu o temperatură de 25 de grade Celsius, luată din locurile cu adâncime mai mică. Amoniacul se transformă apoi în vapori de gaz care împing o turbină şi generează energie. Amoniacul gazos trece apoi printr-o secţiune de ţevi care sunt răcite de apa de 5 grade Celsius luată de la adâncimi de aproximativ 3.000 de picioare. Gazul se condensează la temperaturi reci, transformându-se din nou în lichid, repetând procesul din nou. Apa caldă este amestecată cu cea rece şi se pompează înapoi în ocean.
sursa – rador.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.