Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Holly Humberstome lansează noul single „London is Lonely”

Holly Humberstome lansează noul single „London is Lonely”

Publicat de Cosmin Meca, 25 ianuarie 2022, 10:28

Câștigătoarea premiului BRIT Rising Star, Holly Humberstone, a lansat piesa „London Is Lonely”, cea mai pregnantă și încărcată de suferință piesă de până acum a artistei, care documentează povestea acesteia de când s-a mutat în Londra și se simțea izolată și deconectată de restul lumii.

Artista apreciată de criticii de specialitate a câștigat inimile fanilor de pretutindeni prin versurile ei personale și introspective, prin care aceasta încearcă să explice „haosul din mintea ei”. Cel mai recent, Holly a fost numită BRIT Rising Star of 2022, călcând pe urmele unor superstaruri internaționale, printre care și Adele, Florence + The Machine, Sam Fender și Griff.

Vestea a fost anunțată chiar de prietenul și colaboratorul artistei, Sam Fender, în timp ce aceștia înregistrau versiunea acustică a mega hit-ului „Seventeen Going Under”. Holly Humberestone are agenda plină pentru primăvara acestui an, fiind invitată personal de Olivia Rodrigo pentru a i se alătura turneului acesteia de promovare a albumului „Sour”, din S.U.A.

„Am scris – London is Lonely – în februarie 2020, chiar înainte să izbucnească pandemia în U.K. Abia ce mă mutasem din casa în care am copilărit în Londra și îmi petrecusem ultimele luni simțindu-mă captivă și singură în apartamentul meu micuț, pe care îl împărțeam cu străini. Londra părea așa de intensă și, deși erau așa de mulți oameni în jurul meu, m-am simțit și mai izolată, ca și cum nu aparțineam.

M-am cam pierdut în oraș. Nu prea mai știam cine sunt, așa că să merg acasă și să scriu a fost spațiul meu sigur în care să procesez toată experiența. Este amuzant să ascult acum piesa, aproape după doi ani de la începutul pandemiei, și să simt că nu s-au schimbat chiar așa de multe lucruri între timp. Încă încerc să-mi găsesc locul aici și să mă simt ca acasă, așa că mi s-a părut momentul potrivit să lansez această piesă, când probabil sunt așa de mulți oameni care se simt și ei pierduți.” – Holly Humberstone
 
Cucerind inimile fanilor de pretutindeni cu talentul ei la compoziție și spectacolele captivante, Holly Humberstone a lansat, la sfârșitul anului 2021, al doilea său mult așteptat EP, „The Walls Are Way Too Thin”. Pentru Holly, EP-ul de șase piese evidențiază sentimentul în care te simți pierdut și în care te întrebi cine ești și unde îți este locul. EP-ul include piesa lăudată de criticii de specialitate,  „Scarlett”, capodopera după care a fost numit EP-ul, „The Walls Are Way Too Thin”, superba piesă „Haunted House”, colaborarea cu trupa 1975, „Please Don’t Leave Just Yet”, și alte două piese, intitulate „Thursday” și „Friendly Fire”.
 

Nominalizată la premiile Ivor Novello, în categoria „Rising Star Award”, și aleasă de YouTube drept „Artist On The Rise”, iar de Deezer „Focust Artist”, Holly nu este îndrăgită de fani doar pentru muzica ei lăudată de criticii de specialitate. Interesul artistei față de moda sustenabilă a încurajat-o să lanseze inițiativa Fifth Sister Swap, fiind o modalitate pentru fanii acesteia prin care ei pot să facă schimb de haine, fără să se bazeze pe „fast fashion”. Mai mult, Holly și-a unit forțele și cu TRAID, o organizație caritabilă din Marea Britanie, pentru o colecție de mărci, în ediție limitată, cu scopul de a încuraja reciclarea hainelor. Fanii pot să cumpere aici.
 
EP-ul „The Walls Are Way Too Thin” vine în urma materialul discografic de debut al lui Holly, „Falling Asleep At The Wheel”, care a marcat primul capitol din povestea unui nou superstar global în devenire, care a acumulat peste 190 de milioane de stream-uri până în prezent. Aceasta a fost desemnată de VEVO DSCVR drept „Artist To Watch 2021”, a fost invitată să cânte „Scarlett” în cadrul emisiunii lui Jimmy Fallon, și a fost lăudată de Jimmy Kimmel, James Corden, Triple J, The Sunday Times, NME (5*), The Guardian, i-D, ELLE, și Billboard.

Muzica lui Holly ajută fanii de pretutindeni prin versurile sale oneste, artista declarând că își dorește ca versurile ei să fie așa de sincere, încât fanii să le poată folosi drept inspirație pentru tatuajele lor. Holly scrie versuri despre viața sa, începând de la lupta surorii sale cu sănătatea mintală până la ruptura relațiilor cântăreței cu prietenii. „Oamenii pot să simtă o conexiune mai rapid cu o piesă în care mi-am expus gândurile nefiltrate. Asta caut și eu în muzica pe care o ascult – o conexiune personală. Toate lucrurile prin care trec sunt generale. Toată lumea a trecut prin aceste situații, nu doar eu”.

Muzica si film luni, 3 martie 2025, 07:32

Premiile OSCAR 2025 – Lista completă a câștigătorilor

OSCAR 2025: Anona e cel mai bun film și cea mai bună regie, Adrien Brody și Mikey Madison – cei mai buni actori în rol principal / Lista...

Premiile OSCAR 2025 – Lista completă a câștigătorilor
Muzica si film duminică, 2 martie 2025, 10:29

Premiile Oscar 2025, în această noapte, la Hollywood

În această noapte, începând cu ora 2.00 (ora României), are loc cea de a 97-a ediție a Galei Premiilor...

Premiile Oscar 2025, în această noapte, la Hollywood
Muzica si film vineri, 28 februarie 2025, 17:30

Sean Paul colaborează cu INNA pentru“Let It Talk To Me”

Sean Paul colaborează cu...

Sean Paul colaborează cu INNA pentru“Let It Talk To Me”
Muzica si film vineri, 28 februarie 2025, 16:25

Jonas Blue și Izzy Bizu lansează noul single “Lifeline”

Astăzi, DJ-ul și producătorul Jonas Blue a lansat noul său...

Jonas Blue și Izzy Bizu lansează noul single “Lifeline”
Muzica si film vineri, 28 februarie 2025, 15:39

Gigi Perez, artista din spatele hitului viral „Sailor Song”, lansează noul single „Chemistry”

Gigi Perez, artista din spatele hitului...

Gigi Perez, artista din spatele hitului viral „Sailor Song”, lansează noul single „Chemistry”
Muzica si film joi, 27 februarie 2025, 08:55

Actrița Michelle Trachtenberg, cunoscută pentru rolurile din «Buffy The Vampire Slayer» și «Gossip Girl», a murit la 39 de ani

Actrița Michelle Trachtenberg, cunoscută pentru rolurile din «Buffy The Vampire Slayer» și «Gossip Girl», a murit la 39 de...

Actrița Michelle Trachtenberg, cunoscută pentru rolurile din «Buffy The Vampire Slayer» și «Gossip Girl», a murit la 39 de ani
Muzica si film miercuri, 5 februarie 2025, 15:57

Trupa Black Sabbath se reunește, în formula originală

Într-un concert unic, pe 5 iulie 2025, la Birmingham, membrii legendarei trupe Black Sabbath vor cânta împreună, pentru prima dată, în 20 de...

Trupa Black Sabbath se reunește, în formula originală
Muzica si film luni, 3 februarie 2025, 09:04

Premiile GRAMMY 2025. Lista completă a câștigătorilor la cele mai prestigioase premii din muzică

A 67-a ediție a Premiilor GRAMMY a adus o nouă ceremonie plină de emoție și recunoaștere în lumea muzicii, la ediția din 2025.   A fost...

Premiile GRAMMY 2025. Lista completă a câștigătorilor la cele mai prestigioase premii din muzică