Honda Aircraft prezintă un concept nou revoluționar de avion
Publicat de Cosmin Meca, 19 octombrie 2021, 13:21
Compania Honda Aircraft, o filială a producătorului auto japonez, a lansat recent un nou concept de avion, numit HondaJet 2600.
Scopul proiectului este de a realiza o aeronavă capabilă să traverseze întreg teritoriul Statelor Unite într-o singură călătorie, la altitudini care nu au fost niciodată atinse de către un avion ușor. HondaJet 2600 poate atinge o viteză maximă de croazieră de 830 km/h, va avea o autonomie de 5000 de kilometri și va zbura la o altitudine de 14000 de metri, în condițiile în care majoritatea aeronavelor private zboară la o altitudine de 12500 de metri.
Reprezentanții companiei precizează că aeronavele vor fi cu 20% mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil față de aeronavele din aceeași categorie.
Avionul va putea transporta 11 pasageri, iar cabina de pilotaj va include funcții avansate de zbor, cum ar fi sistemul autonom și sistemul de frânare hidraulică automată pe roți. Potrivit companiei, aceste sisteme fac din HondaJet 2600 „primul avion transcontinental conceput pentru funcționarea cu un singur pilot”.
Sursă text: descopera.ro
Sursă foto: Honda Aircraft Company