Horoscop-duminică, 30 iulie 2017
Publicat de Cosmin Meca, 30 iulie 2017, 07:30
Horoscop-duminică, 30 iulie 2017
Leu. Dimineața aflați că trebuie să renunțați la o călătorie în interes personal, ceea ce vă nemulțumește. Vă sfătuim să treceți cu calm peste acest moment. S-ar putea să intrați în legătură cu o persoană importantă, dispusă să vă propună o colaborare pe plan artistic.
Fecioară. Aveți posibilitatea să vă apropiați mai mult de persoana iubită. Dacă se ivește ocazia să plecați într-o excursie, vă recomandăm să nu ezitați. Sunteți original, iar cei din jur vă primesc bine ideile. Totuși, ar fi bine să țineți cont și de părerile celorlalți. Vă sfătuim să nu vă ocupați astăzi de treburi importante.
Balanță. În cursul dimineții, primiți un cadou de care vă bucurați foarte mult. De asemenea, s-ar putea ca un grup de prieteni să vă invite la o petrecere. Aveți o capacitate de comunicare deosebită și vă descurcați foarte bine în societate. După-amiază sunt șanse să rezolvați o problemă care nu vă dă pace de o bună bucată de vreme.
Scorpion. Puteți să vă asumați noi responsabilități sau să începeți o activitate nouă. Este o zi favorabilă activităților artistice. Seriozitatea și farmecul personal vă fac să străluciți în societate. După-amiază ar fi bine să rămâneți acasă. Relațiile cu partenerul de viață decurg excelent.
Săgetător. Deși sunteți foarte preocupat cu probleme personale, vă sfătuim să luați o mică pauză. Acordați mai multă atenție relațiilor sentimentale! Vă sfătuim să amânați schimbările planificate pentru azi și să vă deconectați. O ieșire în mijlocul naturii v-ar ajuta să vă desprindeți puțin de problemele cotidiene.
Capricorn. Sunt șanse mari să se petreacă schimbări importante, care vă vor oferi mari satisfacții. Aveți succes pe plan artistic și social datorită personalității puternice și activității intelectuale susținute. Spre seară luați o decizie majoră în ceea ce privește relațiile sentimentale. Puteți să vă bazați pe intuiție.
Vărsător. Deși aveți multe probleme de rezolvat, vă sfătuim să vă menajați sănătatea. Încercați să vă odihniți mai mult! În casă, aveți ocazia să faceți schimbări importante, care vă vor îmbunătăți viața sentimentală. După-amiază sunteți tentat să cheltuiți cam mult. Fiți mai atent pe ce dați banii!
Pești. Aveți mari șanse să vă împliniți speranțele și visele. Dimineața puteți începe o activitate artistică. De asemenea, s-ar putea să plecați într-o călătorie care vă va aduce satisfacții neașteptate pe plan sentimental. Vă recomandăm să fiți echilibrat, succesul să nu vă rupă de realitate.
Berbec. Este o zi bună pentru studiu, mai ales în domeniul artistic, pentru călătorii și comunicare. Traversați o perioadă dificilă pe plan financiar, dar perseverența și optimismul vă ajută să o depășiți mai ușor. După-amiază sunteți foarte activ pe plan social și sentimental. Vă sfătuim să acordați mai mult timp odihnei.
Taur. S-ar putea ca înclinațiile artistice și dorința de a studia mai mult să vă aducă mari satisfacții, însă riscați să vă îndepărtați de prieteni. Pe plan profesional, rezultatele favorabile din ultima perioadă vă stimulează să munciți în același ritm. Aveți ocazia să rezolvați problemele familiei. Dacă vi se oferă șansa să plecați într-o călătorie, vă sfătuim să nu stați pe gânduri.
Gemeni. Traversați o perioadă favorabilă din toate punctele de vedere și vă simțiți în stare să depășiți orice dificultate. Aveți ocazia să vă afirmați talentul artistic și puteți să culegeți laude din partea rudelor. Vă recomandăm să profitați din plin de toate ocaziile care vi se oferă. Totuși, fiți cumpătat!
Rac. Aveți ocazia să străluciți în societate. Vă puteți afirma pe plan artistic și intelectual. Faceți cunoștință cu o persoană mai în vârstă, care vă poate ajuta mult, mai ales pe plan creativ. Vă sfătuim să o tratați cu atenție. După-amiază puneți relațiile sentimentale pe primul loc. Nu este exclus să faceți declarații de dragoste.
Sursa: eastrolog.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.