Horoscop-duminică, 6 noiembrie 2016
Publicat de Cosmin Meca, 6 noiembrie 2016, 07:30
Scorpion. S-ar putea să fiți tensionat și irascibil din cauza sarcinilor de serviciu. Aveți mult de lucru și vă enervează că nu vă sprijină nimeni. Aveți grijă să nu faceți afirmații pe care le puteți regreta mai târziu! După-amiază este posibil să aflați că un cunoscut a fost implicat într-un accident.
Săgetător. S-ar putea să aveți o controversă cu șeful direct și să reacționați impulsiv. Vă sfătuim să fiți prudent. Ar fi bine să vă odihniți mai mult și să amânați activitățile foarte solicitante.
Capricorn. Dimineața este posibil să aflați că trebuie să plecați într-o călătorie de afaceri. Partenerul de viață ar putea fi nemulțumit. În general, nu este o zi propice afacerilor. În schimb, sunt favorizate activitățile casnice și relațiile cu membrii familiei.
Vărsător. O dispută cu șefii s-ar putea să se soldeze cu anularea unei delegații în care trebuia să plecați zilele acestea. Din cauza oboselii, este posibil să resimțiți o stare accentuată de tensiune. Vă sfătuim să evitați discuțiile în contradictoriu, pentru că riscați să aveți probleme cu sănătatea și chiar accidente.
Pești. Se pare că vă irită problemele care apar din cauza neînțelegerilor cu un partener de afaceri. Comunicarea este esențială! Numai discutând calm și pe îndelete puteți ajunge la un punct de vedere comun. Ar fi bine să ascultați sfaturile celorlalți și să fiți mai maleabil. Acordați mai multă atenție partenerului de viață!
Berbec. Câteva evenimente neprevăzute vă pot face să acumulați întârzieri supărătoare. Dacă v-ați propus să încercați o afacere, vă sfătuim să nu vă faceți planuri prea mari, pentru că s-ar putea să fiți dezamăgit. Ar fi bine să lasați pe mâine deciziile importante.
Taur. S-ar putea să începeți o nouă activitate, de pe urma căreia veți câștiga bine. Pentru ca succesul să fie deplin, vă recomandăm să vă temperați spiritul critic. Păstrați-vă calmul în discuțiile cu colegii de serviciu și cu partenerul de viață! Spre seară, s-ar putea să aflați de la un prieten că o cunoștință a avut un accident de circulație.
Gemeni. Este posibil ca o rudă mai în vârstă să nu-și respecte promisiunea de a vă împrumuta o sumă de bani. Nu este cazul să-i faceți reproșuri. Încercați să fiți mai înțelegător cu cei din jur! Astăzi puteți să vă bazați pe intuiție.
Rac. În sfârșit, șefii încep să vă aprecieze eforturile din ultima perioadă. S-ar putea ca atmosfera tensionată din jur să vă încurce planurile de afirmare în societate. Vă sfătuim să evitați întâlnirile cu prietenii, petrecerile și deplasările cu mașina.
Leu. Dimineața s-ar putea ca partenerul de viață să vă reproșeze că ați cheltuit mult pe lucruri care nu erau neapărat necesare. Încercați să vă stăpâniți nervozitatea! Vă sfătuim să evitați discuțiile în contradictoriu cu o femeie. Ar fi bine să acordați mai multă atenție familiei și, în special, partenerului de viață.
Fecioară. Este posibil să fiți implicat într-un scandal la serviciu din cauza bârfelor unei colege. Vă recomandăm să vă stăpâniți și să fiți prudent în afirmații. Altfel riscați să vă pară rău mai târziu, când neînțelegerile se vor fi lămurit. După-amiază este posibil să primiți într-un mod nesperat o sumă importantă, cu care reușiți să vă rezolvați problemele financiare.
Balanță. Azi este recomandabil să evitați să conduceți mașina, fiindcă există pericolul să fiți implicat într-un accident de circulație.În general, ați face bine să fiți mai prudent decât de obicei. La locul de muncă și în afaceri, ar fi bine să nu riscați nimic și să evitați speculațiile.
Sursa: eastrolog.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.