Hram la Sfânta Ana
Publicat de Cosmin Meca, 24 iulie 2015, 10:39
Sâmbătă, 25 iulie, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte Adormirea Sfintei Ana, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va oficia slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea Sfânta Ana din Orşova, care îşi serbează hramul. Alături de Părintele Mitropolit se vor afla alți trei ierarhi, membri ai Sfântului Sinod, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului și Preasfințitul Paisie Lugojeanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.
Manastirea Sfânta Ana este așezată pe defileul Dunării, unul dintre cele mai frumoase locuri naturale din țara noastră. Defileul Dunarii este bogat în semne ale creștinătății: troițe, biserici, mănăstiri: Vodița, Mraconia, Sfânta Ana.
Mănăstirea Sfânta Ana este așezată pe coama Dealului Moșului, care domină orașul Orșova. Această mănăstire are un istoric aparte, fiind ctitorită de către cunoscutul ziarist interbelic Pamfil Șeicaru, care a luptat în zona Orșovei în calitate de tânăr sublocotenent al Regimentului 17 Infanterie în primul Război Mondial. Ceea ce l-a făcut pe acesta să ridice o mănăstire este o întâmplare petrecută în anii războiului, întâmplare care l-a marcat profund. În toamna anului 1916, chiar pe Dealul Moșului, ziaristul a fost acoperit cu pământ, alături de camaradul său de arme, Petre Găvănescu, de explozia unui obuz la foarte mică distanța de aceștia. Amândoi au scăpat cu viață, iar Șeicaru a făgăduit să ridice în acest loc, atunci când va avea posibilități materiale, o mănăstire, în semn de mulțumire lui Dumnezeu, dar și în memoria tuturor eroilor care au căzut pentru o Românie Mare, după cum nota el însuși în actul de donație a mănăstirii către Mitropolia Olteniei, document notificat la Munchen la data de 24 martie 1975. Tot Pamfil Șeicaru este și ctitorul Monumentului Eroilor de la Mărășești, precum și a două alte monumente închinate victimelor războiului, în Franța și Ucraina. Mănăstirea Sfânta Ana a fost construită între anii 1936 și 1939, perioadă în care Șeicaru era director al ziarului „Curentul” și deputat în Parlamentul României.
Sursa; informatiadeseverin.ro