Connect with us

Regional

Hramul bisericii mănăstirii Topolniţa

Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena

Published

on

Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena va aduna credincioşi din toate părţile judeţului Mehedinţi la hramul bisericii de lemn a mănăstirii Topolniţa. Slujba de praznic va fi săvârşită joi, 21 mai, de către Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Răspunsurile stranei vor fi date de Grupul psaltic „Sfântul Gheorghe” de la Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin.

Credincioşii mehedinţeni merg încă din ajunul sărbătorii în pelerinaj la vechea vatră monahală, luând parte la slujba Privegherii. În ziua hramului, Sfânta Liturghie va fi oficiată la altarul de vară al ctitoriei Sf. Nicodim cel Sfinţit de la Tismana.

Împreună cu ierarhul locului va sluji un sobor de ieromonahi şi de preoţi din care va face parte şi părintele arhimandrit Pavel Nicolăescu, stareţul mănăstirii.

Ca prinos de recunoştinţă adus ctitorilor, stareţilor şi vieţuitorilor, închinătorilor, donatorilor şi binefăcătorilor acestei mănăstiri, adormiţi întru dreapta credinţă, după Sf. Liturghie se va săvârşi slujba parastasului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: Episcopia Severinului și Strehaiei