Hramul Seminarului Teologic
Publicat de Cosmin Meca, 23 ianuarie 2016, 05:07
Seminarul Teologic Liceal din Craiova îşi va sărbători ocrotitorul spiritual luni, 25 ianuarie, în ziua de prăznuire a Sfântului Grigorie Teologul. Cadrele didactice şi elevii seminarişti ai acestui străvechi aşezământ de spiritualitate şi cultură teologică au pregătit pentru ziua de hram un program special.
Astfel, începând cu orele dimineţii, la paraclisul Seminarului Teologic va fi oficiată slujba Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu părinţii profesori ai seminarului.
După Sfânta Liturghie va fi săvârşită şi o slujbă de Parastas pentru ctitorii, binefăcătorii şi slujitorii acestui aşezământ de învăţământ teologic care au plecat la Domnul.
După slujba religioasă, în sala de festivităţi a Seminarului va avea loc o serbare, în cadrul căreia va fi evocată viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Teologul prin expuneri, poezii şi o scenetă religioasă.
De asemenea, corul seminarului, dirijat de prof. Victor Şapcă, va susţine un concert de cântări religioase dedicate Sfântului Grigorie Teologul şi cântece patriotice prilejuite de sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor Române din data de 24 ianuarie.
În cadrul programului festiv va fi lansat şi numărul 4 al revistei „Vocatio”, revistă de cultură şi spiritualitate ortodoxă a profesorilor şi elevilor, editată cu binecuvântarea IPS Irineu şi sub coordonarea pr. prof. Cristin Alexandru Sperlea şi prof. Maria Truşcă.
Sursa: lupamea.ro