Împăratul Akihito se retrage!
Publicat de Liviu Goga, 8 august 2016, 08:41
Împăratul Japoniei, Akihito, ar urma să se adreseze astăzi naţiunii într-un discurs televizat în care şi-ar putea anunţa retragerea. Potrivit presei internaţionale, suveranul nipon nu va folosi însă termenul „abdicare”, întrucât acesta ar fi considerat o intervenţie în sfera politică, fapt interzis de constituţia japoneză. Akihito, în vârstă de 82 de ani, ar urma să vorbească despre dificultăţile în a-şi îndeplini îndatoririle. Postul public nipon de televiziune afirma recent că împăratul intenţionează să abdice în favoarea fiului său Naruhito. Până acum, Akihito s-a mai adresat naţiunii doar o singură dată, după cutremurul urmat de tsunami care a devastat, în 2011, nord-estul Japoniei şi a provocat accidentul nuclear de la centrala Fukushima.