În Craiova continuă acţiunea demarată în 2020, privind amplasarea de adăposturi noi pentru călători
Publicat de Cosmin Meca, 28 decembrie 2021, 11:24
Este vorba despre alte 25 de staţii de aşteptare. Procedura de achiziţie publică a modulelor necesare construirii de noi adăposturi a fost lansată în Ajun de Crăciun şi are ca termen limită de primire a ofertelor data de 12 ianuarie.
RAT Craiova a achiziţionat până acum 55 de module, cu care a amenajat 22 de staţii de aşteptare a tramvaiului, şi alte 71 de module, pentru 28 de adăposturi pentru călători. Iată unde vor fi amplasate cele 25 de stații:
Cele 25 de staţii formate din adăposturi modulare sunt împărţite în trei categorii. Trei stații vor avea câte trei module fiecare – la Teatrul Naţional, sens Piaţa Mare şi sens Craioviţa, şi în staţia 30 (Cinema), sens Orizont.
Şapte staţii sunt prevăzute cu două module fiecare, astfel: Pod Electro (staţia de tramvai de la capătul traseului 100), Electroputere 2 (UGIR) – sens centru (staţie tramvai), Complex Nou – sens strada Făgăraş, Piaţa Valea Roşie – sens Selgros, Liceul de Artă (Senata) – sens Piaţă, Stadion – sens Ciupercă, Spitalul Militar 2 – sens Piaţa Chiriac.
Alte 15 staţii vor avea un singur modul: Rotonda – sens centru, Gară – sens Lăpuş, Electroputere 1 – sens Ford (staţie tramvai), MAT SA 1 – sens Ford (staţie tramvai), MAT SA 2 – sens Pod Electro (staţie tramvai), Nicolae Iorga – sens strada Fraţii Goleşti, Nicolae Iorga – sens strada Dezrobirii, Şcoala Obedeanu – sens Craioviţa, Staţia 15 – sens Staţia 30, Staţia 20 – sens Orizont, Complex Vechi – sens Gară, Şcoala Decebal – sens Craioviţa Nouă, CARP – sens centru, Romaneşti – sens centru, Şcoala Specială – sens strada Doljului (staţiile cu aceeaşi denumire fac referire la cele două sensuri de circulaţie).