In memoriam Florian Pittis: „Nu sunt turnul Eiffel”
Publicat de Cosmin Meca, 5 octombrie 2015, 11:12 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:27
Florian Pittiş s-a născut pe 4 octombrie 1943 şi în această seară, la propunerea Casei de producţie TVR, îl comemorăm cu unul din primele teleplay-uri ale TVR, ‘Nu sunt Turnul Eiffel’, în regia lui Cornel Todea şi Boris Ciobanu.
Experimentul, vizual sau narativ, a fost întotdeauna pe placul lui Pittiş, un om cu două mari pasiuni – teatrul şi muzica, care se întâlneau prin cuvânt, în spectacolele sale de poezie.
Cornel Todea, regizor al filmului ‘Adio, dragă Nela’, prieten bun cu Moţu Pittiş, şi-l aminteşte ca pe ‘un rebel pentru cauza poeziei vieţii. Un rebel care a iubit viaţa prin ce a gândit, prin ce a făptuit, prin ce a dăruit… O energie contagioasă, pe care o risipea fără grija de a păstra rezerve pentru ziua de mâine, o bucurie de a trăi pentru bucuria celorlalţi. Aşa l-am cunoscut, în 1969, când a acceptat propunerea făcută de mine în calitate de regizor, ca, asociat cu Monica Ghiuţă, să pornim împreună la realizarea unuia dintre primele tele-play-uri ale televiziunii naţionale. Spectacolul-film tv, pornit de la piesa cu acelaşi nume a Ecaterinei Oproiu, se chema ‘Nu sunt Turnul Eiffel’. O aventură pe gustul lui. Porneam cu exuberantă inconştienţă să fabricăm un produs care avea, graţie, prin excelenţă, atmosferei pe care Moţu Pittiş o crea în timpul lucrului, să câştige o bătălie cu produse ale unor televiziuni de renume’.