In Republica Moldova, Iurie Leanca propus premier
Publicat de Cosmin Meca, 28 ianuarie 2015, 12:49
Coaliţia parlamentară minoritară din Republica Moldova l-a propus pentru funcţia de prim-ministru pe liberal-democratul Iurie Leancă, actualul şef al guvernului. Preşedintele ţării, Nicolae Timofti, urmează să decidă dacă acceptă această candidatură în condiţiile în care deocamdată din opoziţie, nici liberalii şi nici comuniştii nu au anunţat cum vor vota. Liderul liberal-democraţilor, Vlad Filat, a declarat că vor începe discuţii pentru ca Guvernul Leancă să treacă de parlament.