În România a fost raportat cel mai scăzut consum de fructe și legume din Uniunea Europeană
Publicat de Cosmin Meca, 4 ianuarie 2022, 15:38
O treime din populația Uniunii Europene nu a consumat zilnic fructe sau legume, potrivit unei statistici publicate de Eurostat, care se bazează pe date din anul 2019.
În medie, 55% dintre cetățenii Uniunii Europene mănâncă zilnic între una și patru porții de legume și fructe, însă doar 12% consumă mai mult de 5 porții pe zi.
În fruntea clasamentului se află Irlanda, Olanda și Danemarca, unde 33%, 30% și 23% din populație consumă cel puțin 5 porții pe zi.
Ultimele locuri sunt ocupate de România, Bulgaria și Austria, țări în care doar 2%, 5%, respectiv 6% din cetățeni au consumat zilnic minim 5 porții.
Totodată, a fost observată o diferență între sexe, femeile raportând un consum mai mare de fructe și legume decât bărbații.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.