In urma manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, pompierii olteni au desfășurat 15 misiuni în sprijinul populației
Publicat de Cosmin Meca, 6 iunie 2019, 10:13
Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că, în urma manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, pompierii olteni au desfășurat 15 misiuni în sprijinul populației din localitățile Caracal, Scornicești, Movileni și Teslui.
S-a acționat pentru evacuarea apei din gospodării și pentru supraînălțarea malului pârâului Teslui Muntean.
Până în acest moment au fost raportate pagube în localitățile Caracal, Scornicești, Balș, Potcoava, Priseaca, Grădinile, Sâmburești, Cungrea, Bărăști, Teslui, Vulturești, Corbu, Tătulești, Movileni și Perieți.
„În perioada următoare, prin ordin al Președintelui Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, se va constitui o comisie care se va deplasa în teren pentru evaluarea pagubelor”,a afirmat Băsăşteanu.
Ca urmare a producerii de torenţi pe timpul manifestării codurilor hidro-meteorologice din ultimele ore, la nivelul judeţului Mehedinţi au fost afectate două podeţe de pe raza localităţilor Rudina şi Brateşul, traficul rutier fiind întrerupt pe DC 35 şi DC 44.
Pentru evaluarea situaţiilor de urgenţă apărute şi aplicarea măsurilor ce se impun în vederea restabilirii stării de normalitate, la faţa locului s-a deplasat prefectul judeţului Mehedinţi împreună cu inspectorul şef al ISU „Drobeta”, dar şi specialişti din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.