În vigoare de astăzi: păşunatul pe terenuri agricole, în perioada 6 decembrie – 24 aprilie, interzis
Publicat de Puiu Vulea, 19 aprilie 2021, 09:48
De astăzi, intră în vigoare noua lege a pășunatului – 84/2021 – publicată în Monitorul Oficial, vineri, 16 aprilie 2021. Legea elimină excepţiile OUG nr. 105/2017 prin care păşunatul era permis pe terenurile agricole proprii sau pe alte altor proprietar, cu acordul acestora și interzice, fără excepţii, păşunatul pe terenuri agricole în perioada 6 decembrie – 24 aprilie.
Guvernul stabilise, prin ordonanţa de urgenţă care a fost respinsă de Parlament prin noua lege, că păşunatul animalelor domestice în terenul agricol, între 6 decembrie şi 24 aprilie, este permis în cazul în care proprietarul animalelor domestice este proprietar sau deţine cu orice titlu terenul agricol, sau are acordul scris al deţinătorului de teren pe care se păşunează.
După publicarea în Monitorul Oficial a respingerii prevederilor OUG 105/2017, păşunatul pe terenuri agricole este interzis pentru toţi crescătorii de animale, pe timpul iernii, în intervalul 6 decembrie – 24 aprilie.