Încă două săptămâni, pentru autorecenzarea românilor
Publicat de Lica Simona, 14 mai 2022, 09:18
Românii se vor putea autorecenza online, singuri sau în centrele speciale, până la data de 27 mai, după ce prima etapă a recensământului populaţiei şi locuinţelor din România s-a prelungit cu două săptămâni. Decizia a fost luată, deoarece, în ultima săptămână, media chestionarelor finalizate a crescut de aproape patru ori, spune preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei. Până acum, aproximativ 8 milioane şi jumătate de persoane au completat, online, formularele:
Salariaţii, care se autorecenzează online, au dreptul la o zi liberă, plătită de angajator, iar cei care refuză să furnizeze date pentru recensământ riscă amenzi de până la 3.000 de lei.