Încă se mai poate circula pe Transfăgărășan și Transalpina
Publicat de Puiu Vulea, 17 octombrie 2020, 10:02
Este ultimul sfârșit de săptămână cu trafic deschis pe tronsoanele de altitudine de pe Transfăgărășan și Transalpina. De săptămâna viitoare, 20 octombrie, drumarii vor închide circulația, pentru siguranța șoferilor. Segmentele Piscul Negru – Lacul Bâlea și cascada Bâlea de pe Transfăgărășan, respectiv Rânca – Obârșia Lotrului pe Transalpina se vor închide. Potrivit regulamentului de funcționare, Transfăgărășanul se va redeschide anul viitor, la sfârșitul lunii iunie, în timp ce pentru Transalpina, cea mai înaltă șosea din România, decizia se ia în funcție de vreme.