Încă un pas pentru realizarea Centrului de pediatrie și oncologie pediatrică din Craiova
Publicat de Cosmin Meca, 29 decembrie 2023, 11:00
Autoritățile pregătesc desființarea și demolarea parțială a Corpului 1- secție radioterapie și brahiterapie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru a face loc noii construcții. Buncărul în care se află acceleratorul linear nu va fi însă afectat.
Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat de consilierii județeni, joi, 28 decembrie, în ședință extraordinară.
Autoritățile doljene așteaptă acum autorizația de construcție a noului centru medical.Valoarea totală a investiției este estimată la aproximativ 178 de milioane de lei, durata de execuție a lucrărilor fiind de 2 ani.