Încă un stadion din Argentina va purta numele lui Maradona
Publicat de Davian Vlad, 19 decembrie 2020, 19:00 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 12:20
Stadionul Unico din oraşul argentinian La Plata, unde Diego Armando Maradona a ocupat ultimul său post de antrenor înainte de a muri pe 25 noiembrie, va purta numele fostului mare fotbalist, a anunţat guvernatorul provinciei Buenos Aires, citat de AFP.
„Noi am decis să redenumim această incintă ‘stadionul Unico de La Plata Diego Armando Maradona’. Diego a fost unic şi merită ca acest stadion unic să-i poarte numele”, a afirmat guvernatorul Axel Kicillof, în prezenţa preşedintelui argentinian Alberto Fernandez şi a vicepreşedintei Cristina Kirchner.
Altă tribună va purta numele fostului selecţioner argentinian Alejandro Sabella, recent decedat, care a fost jucătorul şi antrenorul lui Estudiantes de La Plata. Sabella a dus naţionala „albiceleste” în finala Cupei Mondiale în 2014.
Stadionul Unico din La Plata a fost construit în ideea că va fi împărţit de rivalele locale Estudiantes şi Gimnasia y Esgrima, însă după inaugurarea sa în 2003, a fost utilizat doar temporar de aceste echipe. Arena, una din cele mai moderne din Argentina, va găzdui în luna iulie patru meciuri de la Copa America.
Înainte de a deceda la vârsta de 60 de ani din cauza unui stop cardiac, Maradona o antrena pe Gimnasia y Esgrima, unde a fost numit în septembrie 2019.
Un stadion din Buenos Aires, al clubului Argentinos Juniors, poartă din 2004 numele faimosului decar al naţionalei Argentinei. La 15 ani, „El Pibe de Oro” a debutat la această echipă, pentru a semna cinci ani mai târziu cu Boca Juniors.
San Paolo, stadionul lui Napoli, unde fostul mare jucător argentinian a evoluat între 1984 şi 1991, a primit şi el numele legendei argentiniene.
Primarul din Napoli a propus schimbarea numelui arenei San Paolo la numai câteva ore după anunţul dispariţiei lui Maradona, devenit un adevărat idol în oraşul din sudul Italiei, după ce a ajutat echipa să câştige singurele sale două titluri de campioană.
AGERPRES