Incendiu într-un restaurant din centrul Râmnicului
Publicat de Cosmin Meca, 23 martie 2019, 10:00
Aproximativ 60 de persoane au fost evacuate de urgenţă, vineri seara, dintr-un restaurant din centrul municipiului reşedinţă în care a izbucnit un incendiu, potrivit ISU Vâlcea.
Din primele date ale pompierilor, se pare că focul a pornit în bucătăria localului, la un coş de evacuare a gazelor de la o hotă.
În zonă au fost trimise două echipaje de pompieri, care acţionează cu două autospeciale de stingere cu apă şi o autospecială SMURD, în caz că va fi nevoie de acordarea de ajutor medical dacă vor fi victime.