Incendiu la București
Publicat de Liviu Goga, 1 ianuarie 2017, 10:25
O femeie a murit, iar un copil a fost grav rănit, azi-noapte, la Bucureşti, în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament dintr-un bloc din cartierul Dristor. Copilul, de aproximativ 10-12 ani, a fost găsit de echipele de intervenţie în stop cardio-respirator. În urma manevrelor, s-a reuşit resuscitarea şi transportarea lui la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”. Vă reamintim că, în continuare, astăzi şi mâine, 9 spitale şi Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti vor asigura asistenţa medicală de urgenţă, în Capitală. În ţară, spitalel de urgenţă şi unităţile de primiri urgenţe vor funcţiona cu linii de gardă de profil, iar ambulanţa va avea program normal. În fiecare oraş este deschisă non-stop cel puţin o farmacie. De asemenea, în această perioadă, Serviciul de Ambulanţă eliberează şi certificate constatatoare de deces.