Incendiul din Parcul Natural Porţile de Fier nu a fost stins
Publicat de Cosmin Meca, 8 august 2017, 11:54
Incendiul din Parcul Natural Porţile de Fier nu a fost stins, dar s-a restrâns
Pompierii din Mehedinţi nu au reuşit, încă, să stingă complet incendiul de pădure izbucnit duminică dimineaţă în Parcul Natural Porţile de Fier, în apropierea comunei Sviniţa. Focul, însă, s-a restrâns şi se mai manifestă acum doar în câteva focare. Acţiunea de stingere va fi reluată, astăzi, atât terestru, cât şi aerian, după ce ieri a fost oprită din cauza intensificării vântului care punea în pericol intervenţiile.
La Galaţi, 100 de pompieri se luptă cu flăcările de mai bine de 12 ore încercând să stingă incendiul izbucnit, ieri după-amiază, la o hală de ambalaje. La această oră, nu mai există pericol de extindere a incendiului la proprietăţile din jur, iar traficul rutier în se desfăşoară normal în zonă.