Încep înscrierile pentru Festivalul Internațional de Cântec Francofon ”Chants, sons sur scène”
Publicat de Cosmin Meca, 8 martie 2016, 20:05
Până la 3 aprilie 2016, elevii și studenții se pot înscrie la cea de a V-a fază regională, de preselecție, a concursului ”Chants, sons sur scène”, organizată la Târgu Jiu, în data de 9 aprilie, la Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu” și organizată de Colegiul Național “Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, în colaborare cu Institutul Francez din România, Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Consiliul Județean Gorj, Primăria Municipiului Târgu Jiu, Asociația Română a Profesorilor de Limba Franceză – Filiala Gorj, Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu și Asociația Părinților Elevilor din cadrul CNTV.
Atât la preselecție cât și la faza finală pot participa elevi și studenți pe trei categorii de vârstă (13 – 15 ani, 16 – 17 ani și 18 – 25 de ani) iar pentru preselecție formularul de înscriere trebuie trimis la adresa de mail css_qualifs.targujiu@yahoo.ro. Concurenții pot evolua solo sau în duet iar cântecul interpretat trebuie să fie în limba franceză.
Organizatorii recomandă participanților să evite melodiile artiștilor Lara Fabian, Celine Dion, Indilla, Zaz. Câștigătorii locului I, pentru fiecare categorie de vârstă, vor participa la finala ediției a XV-a a Festivalului Internațional de Cântec Francofon ”Chants, sons sur scène”, care va avea loc la Teatrul Municipal din Baia Mare, în perioada 20 – 22 mai 2016.
Mai multe informații despre festival pot fi găsite pe: http://chansons.ro/ și pe https://www.facebook.com/festivalchanson/.