Încep simulările!
Publicat de Cosmin Meca, 13 martie 2017, 08:37
Ministerul Educației Naționale (MEN) organizează de luni și până vineri, la nivelul întregii țări, simularea evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a și a probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat, la acestea fiind așteptați să participe peste 450.000 de elevi.
Potrivit unui comunicat de presă al MEN, obiectivele simulărilor sunt familiarizarea elevilor cu rigorile evaluărilor pe care le vor susține la finalul anului școlar, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum și optimizarea pregătirii în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare.
Luni vor fi susținute proba scrisă de Limba și literatura română (clasa a VIII-a) și proba E)a) – bacalaureat (clasele a XI-a și a XII-a), iar marți, proba scrisă de Limba și literatura maternă (clasa a VIII-a) și proba E)b) – bacalaureat (clasele a XI-a și a XII-a) de către elevii aparținând minorităților naționale.
Potrivit calendarului aprobat de MEN, joi vor avea loc proba scrisă la matematică (clasa a VIII-a) și proba E)c) – proba obligatorie a profilului – bacalaureat (clasele a XI-a și a XII-a), iar vineri, proba E)d) – proba la alegere a profilului și specializării – bacalaureat (exclusiv pentru elevii clasei a XII-a).
Rezultatele vor fi comunicate elevilor în data de 31 martie.
„Notele obținute nu se trec în catalog. În situația excepțională în care se dorește acest lucru, elevul trebuie să solicite profesorului consemnarea notelor în catalog. În urma analizei rezultatelor, inspectoratele școlare județene vor lua măsuri de monitorizare și control, dar și de remediere a problemelor, acolo unde acest lucru se impune”, precizează MEN.
Subiectele sunt elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare, în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro, și sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitățile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen și parcurse până la această dată.
Corectarea lucrărilor va fi făcută, în baza unor bareme care asigură unitatea și obiectivitatea evaluării și notării la nivel național, de doi profesori din unitățile de învățământ în care elevii susțin simularea.
Sursa: agerpres.ro