Incepe festivalul national “IOANA RADU”
Publicat de Cosmin Meca, 8 noiembrie 2016, 10:39
Scena Teatrului Național “Marin Sorescu”, din Craiova, devine gazda FESTIVALULUI NAŢIONAL “IOANA RADU”. Ajuns la cea de-a VII-a ediție, evenimentul organizat de Consiliul Județean Dolj și Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj se va desfășura în perioada 10 – 11 noiembrie. Pe parcursul celor două zile, iubitorii romanței și muzicii lăutărești se vor bucura de acorduri și emoții care amintesc de Regina romanței românești, aici, la ea acasă, pe plaiuri oltenești.