Începe prima ediţie a Festivalului Naţional de Teatru ”Amza Pellea”
Luni, 7 aprilie, începe prima ediţie a Festivalului Naţional de Teatru ”Amza Pellea”. Organizator este Casa de Cultură din Băileşti, care poartă numele marelui actor, de la naşterea căruia se împlinesc 94 de ani, pe 7 aprilie.

Publicat de Lica Simona, 3 aprilie 2025, 14:27
În cadrul festivalului, vor prezenta spectacole Teatrul Naţional ”I.L.Caragiale” din Bucureşti, Teatrul Naţional ”Alexandru Davila” din Piteşti, Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu” din Tg. Jiu, Teatrul Evreiesc de Stat și Compania Concordia.
Amza Pellea s-a născut pe 7 aprilie 1931, la Băileşti, și a absolvit cursurile Colegiului Naţional ”Carol I” din Craiova. Reprezentant al așa-numitei ”promoţii de aur” a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Naționalul din Craiova, la Teatrul Mic, Teatrul ”Nottara”, Teatrul de Comedie şi Teatrul Naţional din Bucureşti. Pe scena Teatrului Național din Craiova, al cărui director avea să fie în perioada 22 martie 1973 – 24 septembrie 1974, Amza Pellea a interpretat 14 roluri, în timpul stagiaturii, între anii 1957-1959.
În cinematografie, marele actor a impresionat prin interpretarea magistrală a unor personaje istorice, precum Mihai Viteazul sau Decebal, dar şi prin rolul de comedie al lui Nea Mărin. Amza Pellea a murit pe 12 decembrie 1983, la Bucureşti, la vârsta de 52 de ani.
Casa de Cultură din Băileşti, care-i poartă numele, iniţiază şi desfăşoară proiecte în domeniul educaţiei permanente, al culturii tradiţionale şi al creaţiei populare contemporane. Consiliul Judeţean Dolj a inaugurat, anul trecut, Casa Memorială ”Amza Pellea” din Băileşti, după ce a fost reabilitată integral şi care, acum, funcţionează ca punct muzeal, aflat în subordinea Muzeului Olteniei din Craiova.