Programul oficial de Internship al Guvernului României
Publicat de Cosmin Meca, 16 februarie 2016, 11:52 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 10:57
Până la 15 mai a.c., tinerii interesați se pot înscrie la Programul oficial de Internship al Guvernului, ediția 2016, la adresa http://internship.gov.ro/ . Vor fi selectați 150 de tineri , la evaluarea candidaturilor urmând să se țină cont inclusiv de implicarea civică a acestora (participarea la acțiuni voluntare, participarea în alte programe similare de internship etc), candidații admiși având șansa de a dobândi experiență și cunoștințe practice prin participarea directă la activitățile din Palatul Victoria, ministere, agenții, autorități, comisii subordonate sau aflate în coordonarea ministerelor.
Durata stagiului este de două luni și, dincolo de activitatea zilnică în cadrul administrației centrale, stagiarii vor avea ocazia să participe la discuții și mese rotunde în prezența unor înalți oficiali români, precum și la trening-uri și workshop-uri tematice.
Programul de Internship este coordonat de Cancelaria Primului-Ministru și se organizează în 2016 conform calendarului următor:
• 15 februarie: lansarea oficială a Programului;
• 15 mai: încheierea perioadei de înscriere;
• 16 mai – 22 mai: evaluarea candidaturilor;
• 22 iulie: deschiderea Programului oficial de Internship;
• 22 septembrie: finalul Programului.
Stagiarii vor avea un program de lucru similar angajaților instituției în care vor fi repartizați. Pe durata programului, ei vor primi o bursă menită să-i ajute la amortizarea costurilor de subzistență în cele două luni ale stagiului, cu obligaţia de a lucra un minim de 120 ore lunar pentru a putea beneficia de această bursă.