Inchisoare cu executare pentru familia lui Bercea Mondial
Publicat de Cosmin Meca, 30 octombrie 2015, 09:41 / actualizat: 30 octombrie 2015, 10:44
Patru membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au fost condamnaţi ieri la închisoare cu executare, în dosarul în care au fost judecaţi pentru şantajarea lui Mircea Băsescu. Fiul acestuia a primit aproape 13 ani de detenţie, după cumularea mai multor pedepse, în timp ce fiica a fost condamnată la patru ani şi cinci luni. Soţia lui Sandu Anghel şi ginerele acestuia, au primit pedepse de trei ani şi nouă luni, respectiv patru ani şi şase luni. Fiul cel mic al lui Bercea Mondial, a fost condamnat la o măsură educativă neprivativă de libertate, pentru o perioadă de şase luni. Decizia Tribunalului Constanţa nu este însă definitivă.