INEDIT: Espresso in stil F1
Publicat de Cosmin Meca, 13 februarie 2016, 21:15
Pentru un fan al masinilor de curse nu poate exista un mod mai bun de a incepe dimineata decat savurand o cafea tare facuta la Espresso Veloce Titanio.
Designerul italian Paolo Mastrogiuseppe este geniul care a combinat viziunea artistica si experienta sa in materie de inginerie mecanica pentru a scoate la iveala acest magic espressor, potrivit business24.ro.
Espressorul Veloce a fost gandit sa puna laolalta puternica aroma a cafelei cu senzatia de adrenalina data de motoarele bolizilor de curse.
Modelele create de Mastrogiuseppe vin sub trei forme diferite infatisand motoare V8, V10 si V12 ale unor bolizi din anii ’90. Sunt insa serii limitate, asa ca va trebui sa te grabesti, daca intentionezi sa-ti decorezi bucataria cu un astfel de aparat.
Cumparatorii pot opta si pentru personalizarea aparatelor, care pot veni pe rosu, oranj, albastru-auriu sau negru.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.