Infotrafic: transport agabaritic
Publicat de Puiu Vulea, 2 iunie 2021, 16:46
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că în perioada 02.06.2021 – 04.06.2021 se va desfăşura un transport cu depăşiri de gabarit pe ruta Sibiu – Milcoiu (judeţul Vâlcea).
Va fi transportat un transformator, cu un vehicul cu lățimea maximă de 4,5 metri, pe următorul traseu: Sibiu – DJ106 – DNA1SB (Centura Sibiu) – DN1 – Veştem – DN7 – DN7CC (Centura Sibiu) – DN7 – Milcoiu (Judeţul Vâlcea, km 157+450).
Vehiculul transportă un transformator.
Viteza de deplasare va fi adaptată condiţiilor de trafic, iar etapele de desfăşurare ale transportului sunt stabilite de poliţia rutieră, care asigură însoţirea vehiculului cu depăşiri. Transportul nu se va desfăşura în perioadele şi pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roşu.