Îngrijorări în SUA (audio)
Publicat de Cosmin Meca, 15 noiembrie 2017, 13:00
Senatul Statelor Unite analizează autoritatea preşedintelui Trump de a iniţia un atac nuclear, în contextul tensiunilor generate de programul militar al Coreei de Nord. Este prima oară în mai bine de patru decenii când parlamentarii americani discută problema butonului nuclear aflat la dispoziţia preşedintelui.
„Suntem îngrijoraţi de faptul că preşedintele Statelor Unite este atât de instabil, este atât de volatil, cu un mod atât de extravagant de luare a deciziilor, încât ar putea ordona o lovitură nucleară, în contradicţie vădită cu interesele de securitate naţională ale Statelor Unite” – a declarat în numele democraţilor, senatorul de Connecticut, Chris Murphy.
Potrivit CNN, îngrijorarea parlamentară este bipartizană. Republicanul Bob Corker, Preşedintele Comisiei Afacerilor Externe, organizator al dezbaterii l-a acuzat în octombrie pe preşedintele Trump că ar duce Statele Unite pe drumul spre Al Treilea Război Mondial. Şeful Casei Albe tocmai a încheiat un lung turneu asiatic, în timpul căruia a ameninţat regimul de la Phenian cu forţa militară americană.