Întâlnire ministrul Agriculturii – crescători de animale
Publicat de Cosmin Meca, 27 ianuarie 2016, 18:54 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 20:20
Marți, 26 ianuarie, la sediul MADR, ministrul Achim Irimescu a avut două şedinţe de lucru cu reprezentanţii asociaţiilor de ovine şi bovine din România. În cadrul întâlnirii cu crescătorii de ovine, un subiect de interes a fost acordarea sprijinului de minimis pentru berbeci începând cu luna februarie pentru ca fermierul să poată achiziţiona berbecii înainte de 1 august, în vederea folosirii la montă. Este vorba despre suma de 15.000 de euro care poate fi acordată unui fermier pentru o perioadă de trei ani. Reprezentanții crescătorilor de oi au mai cerut și scăderea plafonului de eligibilitate pentru sprijinul cuplat, de la 150 la 100 de capete ovine și, de aesemenea, au mai fost aduse în discuție, necesitatea unei întâlniri între instituţiile bancare şi crescătorii de animale pentru a identifica soluţii mai avantajoase în ce priveşte relaţia acestora în privinţa comisioanelor solicitate de bănci dar şi pentru reducerea perioadei de rambursare a sumelor de la APIA și necesitatea implementării unui program naţional de eradicare a scrapiei la ovine.
Cu reprezentanţii sectorului bovin discuţiile au vizat legea cooperaţiei agricole, susţinerea facilităţilor fiscale pentru cooperative, cadrul legislativ de realizare a fondului mutual, soluţii pentru a veni în sprijinul crescătorilor de bovine în ce priveşte preţul scăzut al laptelui, situaţia plăţilor în sectorul de creşterea a bovinelor precum şi situaţia camerelor agricole, în vederea identificării unei variante ca acestea să devină funcţionale.