Internetul, indispensabil românilor
Publicat de Cosmin Meca, 7 august 2016, 09:59
În România, nouă din zece persoane din mediul urban, cu vârste între 16 şi 50 de ani, folosesc Internetul. Un sondaj realizat de IRES relevă că cele mai accesate reţele sociale sunt Facebook, YouTube şi Google plus. 40% dintre cei intervievaţi au spus că folosesc internetul zilnic, mai mult de trei ore, 10 procente nu-l utilizează în fiecare zi, şi doar 9 % au declarat că nu folosesc deloc internetul.
În ceea ce priveşte petrecerea timpului liber şi socializarea, studiul a scos în evidenţă faptul că 64% din cei intervievaţi ies în aer liber săptămânal, sau mai des şi aproape jumătate se vizitează cu prietenii. Studiul a fost realizat în iulie pe un eşantion de 800 de persoane, iar eroarea maximă tolerată este de plus/minus 3,5%.