Intervenții maraton pentru pompierii din Vâlcea
Publicat de Cosmin Meca, 2 februarie 2016, 11:26
Potrivit unui comunicat de presă emis de ISU Vâlcea, în ultimele 48 de ore, membrii echipajelor SMURD au fost solicitaţi să intervină pentru 29 de situaţii de urgenţă în localităţile: Brezoi, Lăpuşata, Făureşti, Alunu, Măciuca, Lădeşti, Racoviţa, Şuşani, Berbeşti, Galicea, Păuşeşti Măglaşi, Băbeni, Măciuca şi Vaideeni.
Așadar, echipajele SMURD au intervenit pentru o femeie însărcinată, o plagă deschisă, un traumatism la gamba dreaptă, un traumatism cranian, o plagă deschisă la nivelul gâtului în urma unui accident rutier, un traumatism la claviculă, fracturi multiple la membrele inferioare
şi superioare în urma unor accidente rutiere şi pentru o persoană găsită decedată.
După acordarea primului ajutor calificat, 28 de pacienţi au fost transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti, pentru li se acorda îngrijiri suplimentare.
Pentru persoana găsită fără semne vitale s-au efectuat manevre de resuscitare din păcate fără nici un rezultat. În acest caz, medicul de pe ambulanță a declarat decesul.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.