Întrevederile președintelui
Publicat de Liviu Goga, 17 octombrie 2018, 08:35
Preşedintele Klaus Iohannis a avut întrevederi, ieri, din nou, cu preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, cu cel al Camerei Deputaţilor, Roberto Fico, şi a participat la Forumul de Afaceri Româno-Italian. În prezenţa primarului Romei, Virginia Raggi, şeful statului s-a întâlnit, aseară, cu reprezentanţii comunităţii româneşti, cărora le-a spus că reprezintă o forţă atât prin numărul lor, ci şi prin influenţa lor în comunităţile unde trăiesc şi i-a îndemnat să fie solidari şi uniţi. În această dimineaţă, Klaus Iohannis va ajunge la Napoli, unde se va întâlni cu primarul Luigi De Magistris. Ulterior, el se va deplasa la Bruxelles, unde va participa, până vineri, la reuniunea Consiliului European.