Investiţie de 36 milioane de dolari, la Slatina (audio)
Publicat de Cosmin Meca, 16 februarie 2018, 19:00
Oficialii sucursalei din Slatina a TMK Artrom, companie controlată de grupul rusesc TMK, au inaugurat oficial vineri, 16 februarie, o investiţie de 36 milioane de dolari realizată la fabrica din Olt, la eveniment participând şi ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Valery Kuzmin. Ambasadorul Rusiei a ţinut un discurs înainte de tăierea panglicii pentru noua capacitate de producţie. Kuzmin a vorbit despre creşterea schimburilor economice între România şi Rusia şi despre investiţiile ruseşti pe piaţa noastră. Capacitatea anuală a liniei de tratament termic este de peste 160.000 de tone de ţevi.
Aflat la inaugurare, viceprim-ministrul Paul Stănescu a declarat că guvernul lucrează pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri şi a anunţat că drumul expres Craiova-Balş-Slatina-Piteşti este în procedură de achiziţie publică.