Ion Prioteasa, presedintele CJ Dolj, mesaj de Ziua Victoriei Revolutiei Romane si a Libertatii
Publicat de Cosmin Meca, 22 decembrie 2015, 19:55
„22 Decembrie 1989 reprezintă unul dintre momentele definitorii ale istoriei noastre, reper al unui nou început pentru România; un moment de o deosebită însemnătate, cu o semnificație aparte, care, la fel ca toate paginile capitale ale trecutului nostru, stă sub semnul luptei și jertfei.
De la independență la unitate și apoi la libertate, marile deziderate ale acestui popor și-au găsit împlinirea prin sacrificii. Ziua aceasta o închinăm memoriei eroilor care, în urmă cu 26 de ani, au plătit prețul suprem pentru a ne reda o țară demnă și șansa unui viitor clădit în respect față de adevăratele valori democratice.
Ceremonia dedicată Victoriei Revoluției ne oferă prilejul de a exprima deplina noastră stimă și recunoștință pentru dumneavoastră, luptători pentru dreptate și independență față de un regim totalitar, cei care ați dat glas năzuinței de a avea o Românie curată, o Românie respectată.
Ați deschis parcursul onorant care așază astăzi România în marea familie europeană, consacrând-o ca o națiune care îmbrățișează și apără drepturile și libertățile fundamentale, ca un partener stabil și credibil pentru toate statele care și-au asumat principiile democrației – un parcurs care confirmă aspirațiile strigate atunci în stradă.
În calitate de președinte al Consiliului Județean Dolj, doresc să exprim întreaga noastră considerație față de eroii Revoluției Române și să îndrept sincere gânduri de atașament și compasiune pentru toți cei care au suferit dureroase pierderi în Decembrie 1989”.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.