Israelul a lichidat mii de luptători Hamas
Publicat de Puiu Vulea, 12 noiembrie 2023, 10:40
Premierul Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul a lichidat mii de luptători Hamas, inclusiv pe cei implicaţi în atacul din 7 octombrie de pe teritoriul israelian, în care au fost ucişi aproximativ 1.400 de oameni. El a adăugat că Israelul va păstra controlul militar asupra Fâşiei Gazei după război, similar celui instituit în Cisiordania – pe care mulţi experţi îl numesc „ocupaţie militară”. Atât Netanyahu, cât şi ministrul Apărării, Yoav Gallant, care a vorbit după premier, au spus că salvarea ostaticilor şi „eradicarea Hamas” sunt priorităţile principale. Mii de oameni au protestat aseară, la Tel Aviv, cerând eliberarea ostaticilor, iar presa israeliană a semnalat ciocniri între suporterii şi opozanţii lui Netanyahu.