Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Israelul atacă Iranul. Explozii puternice și în sudul Siriei

Israelul atacă Iranul. Explozii puternice și în sudul Siriei

Publicat de Cosmin Meca, 19 aprilie 2024, 09:05

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News joi seară, citând un înalt oficial american, transmite vineri AFP.

UPDATE: ”Nu au fost cauzate daune în atacul de peste noapte”, a declarat un comandant superior al armatei iraniene Siavosh Mihandoust, citat de televiziunea de stat, adăugând că zgomotul auzit peste noapte în Isfahan s-a datorat sistemelor de apărare aeriană care au vizat un „obiect suspect”, informează The Times of Israel.

Declarația vine pe fondul unor informații despre o presupusă lovitură israeliană asupra unei baze aeriene militare din apropierea orașului iranian Isfahan, arată sursa citată.

UPDATE: Organizația de aviație civilă a Iranului spune că restricțiile de zbor din mai multe aeroporturi au fost ridicate, potrivit Tasnim, o agenție de presă semi-oficială iraniană, scrie The Guardian.

Anterior, Iranul a declarat că a suspendat zborurile peste unele orașe. Agenția de presă Mehr a raportat că „zborurile către Teheran, Isfahan și Shiraz și aeroporturile din vest, nord-vest și sud-vest au fost suspendate”.

UPDATE: Presa de stat iraniană susține că nu este vorba despre atacuri cu rachete, ci doar ”mai multe micro-drone”.  

Explozia auzită a fost raportată din Isfahan, centrul Iranului. Cauza exploziei nu este încă clară. De asemenea, sunt raportate explozii din Irak și Siria. Unele rapoarte spun că mai multe micro-drone au fost vizate deasupra cerului Isfaha, în centrul Iranului”, scrie Iran Press.

De asemenea, ”Secretariatul Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului a negat vestea publicată de unele mass-media străine despre ședința de urgență a acestui consiliu”, mai arată sursa citată.

UPDATE: Oficialii americani au confirmat că Israelul a efectuat operațiuni militare împotriva Iranului, dar nu au descris aceste operațiuni, informează The Guardian.

Ei au spus că Israelul a avertizat joi administrația Biden că va ataca Iranul în următoarele 24 până la 48 de ore.

Potrivit CNN, israelienii și-au asigurat omologii americani că instalațiile nucleare ale Iranului nu vor fi vizate.

”Nu au fost atacuri cu rachete”

Această informaţie vine în timp ce Iranul a raportat „explozii puternice” în provincia Isfahan (centru) şi după ce Israelul şi-a anunţat intenţia de a răspunde raidurilor iraniene asupra teritoriului său în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică.

Televiziunea de stat iraniană a raportat vineri dimineaţa „explozii puternice” în provincia Isfahan, indicând că nu sunt cunoscute cauzele.

Ulterior, au fost anunţate trei explozii în apropierea unei baze militare şi doborârea unor drone, precum şi faptul că „nu au fost atacuri cu rachete până în prezent„.

Agenţia oficială Irna a anunţat că autorităţile iraniene au activat apărarea antiaeriană în mai multe provincii vineri dimineaţa, după informaţii despre cel puţin o explozie în centrul ţării.

Zboruri suspendate spre Teheran, sisteme de apărare activate

Toate zborurile spre oraşele ”Teheran, Isfahan şi Shiraz, aeroporturile din vest, nord-vest şi sud-vest au fost suspendate”, a anunţat directorul pentru relaţii publice din Iran al unei companii aeroportuare, într-un interviu la televiziunea de stat Mehr TV, conform News.

Suspendarea a intrat în vigoare imediat, dar zborurile nu au fost anulate, a spus directorul.

”Pasagerii ar trebui să verifice informaţiile privind zborul înainte de plecare”, a adăugat el.

Sistemele de apărare anti-aeriană ale Iranului au fost activate în mai multe provincii ale ţării, a relatat, vineri dimineaţă, agenţia de stat IRNA.

Explozii și în Siria

De asemenea, televiziunea de stat Press TV a afirmat că decolările de pe mai multe aeroporturi iraniene au fost anulate, citând un oficial iranian.

Atacuri au vizat și regiunea Soueida din sudul Siriei în zorii zilei de vineri, a declarat pentru AFP un activist de la un site de ştiri online, Suwayda 24, în timp ce au apărut informaţii despre trei explozii în Iran, transmite AFP.

„Au fost lovituri asupra poziţiei unui radar al armatei siriene în vestul provinciei Soueida”, a declarat Rayan Maarouf, fără a indica originea atacurilor.

surs: Agerpres, StirilePROTV

Etichete:
Donald Trump amenință Uniunea Europeană cu taxe
International vineri, 20 decembrie 2024, 15:57

Donald Trump amenință Uniunea Europeană cu taxe

Donald Trump amenință UE cu...

Donald Trump amenință Uniunea Europeană cu taxe
Regele Charles continuă tratamentul pentru cancer și în 2025. Dezvăluirile unei surse apropiate de familia regală
International vineri, 20 decembrie 2024, 11:24

Regele Charles continuă tratamentul pentru cancer și în 2025. Dezvăluirile unei surse apropiate de familia regală

Regele Charles continuă tratamentul pentru cancer și în...

Regele Charles continuă tratamentul pentru cancer și în 2025. Dezvăluirile unei surse apropiate de familia regală
Nou atac ucrainean cu rachete occidentale asupra Rusiei
International joi, 19 decembrie 2024, 18:58

Nou atac ucrainean cu rachete occidentale asupra Rusiei

Nou atac ucrainean cu rachete occidentale asupra...

Nou atac ucrainean cu rachete occidentale asupra Rusiei
Meta a fost amendată cu 251 de milioane de euro în UE, pentru o vulnerabilitate Facebook de acum șase ani
International miercuri, 18 decembrie 2024, 08:51

Meta a fost amendată cu 251 de milioane de euro în UE, pentru o vulnerabilitate Facebook de acum șase ani

Meta a fost amendată cu 251 de milioane de euro în...

Meta a fost amendată cu 251 de milioane de euro în UE, pentru o vulnerabilitate Facebook de acum șase ani
International miercuri, 18 decembrie 2024, 08:41

Explicațiile TikTok privind alegerile din România nu au convins Comisia Europeană. Platforma riscă amendă și chiar închiderea

Platforma riscă amendă și chiar...

Explicațiile TikTok privind alegerile din România nu au convins Comisia Europeană. Platforma riscă amendă și chiar închiderea
International marți, 17 decembrie 2024, 08:47

Atentat cu bombă în Moscova. Şeful forţelor ruse de protecţie nucleară a fost ucis

Atentat cu bombă în Moscova. Şeful forţelor ruse de protecţie nucleară a fost ucis...

Atentat cu bombă în Moscova. Şeful forţelor ruse de protecţie nucleară a fost ucis
International luni, 16 decembrie 2024, 20:30

Stare de urgență în Republica Moldova: măsuri pentru gestionarea crizei energetice

Stare de urgență în Republica Moldova: măsuri pentru gestionarea crizei...

Stare de urgență în Republica Moldova: măsuri pentru gestionarea crizei energetice
International duminică, 15 decembrie 2024, 08:54

Guvernul Republicii Moldova le cere cetățenilor să economisească energia electrică

Guvernul Republicii Moldova lansează campania „Economisește energia – plătește mai...

Guvernul Republicii Moldova le cere cetățenilor să economisească energia electrică