Marți, 16 mai, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Matei Basarab” al județului Olt, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Olt, organizează etapa județeană a concursului pentru elevi cu tematică de protecție civilă ,,Cu viața mea apăr viața”.
Concursul va avea loc la Colegiul “Alexe Marin” din Slatina și urmărește conștientizarea în rândul elevilor a factorilor de risc care pot genera situații de urgență, implicarea individuală sau în echipă în acțiuni de prevenire, precum și modul de comportare în cazul unor situații de urgență.
De la ora 9.00, va avea loc proba teoretica, iar de ora 10.00 este programată proba practică.
Participă echipele clasate pe locul I la faza pe municipiu/oraș/localitate.
Concursul se desfășoară pe niveluri de învățământ, ciclul gimnazial (clasele V-VIII) și ciclul liceal (clasele IX-XII, până la vârsta de 18 ani). Echipajele sunt coordonate de câte un cadru didactic și sunt constituite din 4 elevi (3 concurenți și 1 rezervă), băieți, fete sau mixt.