ITM Gorj cercetează două decese care au avut loc în timpul serviciului
Publicat de Cosmin Meca, 18 ianuarie 2020, 10:57
ITM Gorj cercetează două decese care au avut loc în timpul serviciului
Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj cercetează moartea a doi bărbaţi aflaţi în timpul lucrului, la doi angajatori diferiţi.
Potrivit purtătorul de cuvânt al instituţiei, Neli Matei, în primul caz este vorba despre un mecanic auto în vârstă de 60, angajat al Serviciului Județean de Ambulanţă, căruia i s-a făcut rău în timp ce se afla în pauza de masă într-o autoservire.
Bărbatul a fost preluat de o ambulanţă, a intrat în stop cardio-respirator chiar la intrarea în spital şi a decedat.
În cel de-al doilea caz este vorba despre un bărbat de 58 de ani, muncitor necalificat, căruia i s-a făcut rău la serviciu, după ce a descărcat marfa pentru aprovizionarea unui magazin din Turceni.