„Iubire periculoasă” la Biblioteca Aman
Publicat de Puiu Vulea, 2 martie 2018, 14:45
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează sâmbătă, 3 martie, lansarea volumului 4, „Colaps”, din seria ”Iubire periculoasă”, autor Georgiana Sandu.
Anul trecut volumul al III-lea al seriei a fost declarat bestseller-ul anului.
Cu această ocazie, editura va prezenta și alte volume ale colecției Cașmir și LIT, ale autorilor Anamaria Ionescu, Teodora Matei, Lucian Dragoș Bogdan, Bogdan Hrib.
Evenimentul este programat la ora 11:00, în sala „Academician Dinu C. Giurescu”.
Georgiana Sandu și-a început cariera literară la 16 ani, pe o platformă online, unde a ajuns cel mai citit autor al României. După publicare, se bucură de același succes, volumul ei de debut primind titlul de bestseller al anului 2016 la editura Tritonic.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.