Jaf ca-n filme pe o șosea din Elveția. Cum s-au ales 3 hoți cu 26 de milioane de euro
Publicat de Cosmin Meca, 10 februarie 2018, 09:45
Mai mulți bărbați cu fețele acoperite au jefuit o mașină blindată, care transporta zeci de milioane de euro, pe o șosea din Elveția.
Complicii hoților au răpit-o pe fiica unuia dintre paznicii care asigurau protecția transportului, într-o localitate din Franța. Tânăra de 22 de ani, fiică a unuia dintre cei doi gardieni, a fost răpită din locuința sa din Lyon de doi indivizi care s-au dat drept instalatori.
Potrivit unei surse din poliție citate de Reuters, trei bărbați neidentificați ar fi furat până la 26 de milioane de euro. Înarmați și purtând mănuși și hanorace, cei trei au fugit de la locul jafului – care a avut loc într-o parcare din localitatea Chavornay, situată la nord de Lausanne – într-o mașină de lux de culoare închisă.
„Destinația hoților este necunoscută. Fiica unuia dintre gardieni a fost ținută ostatică, dar apoi a fost eliberată. Nicio persoană nu a fost rănită”, a precizat poliția din localitatea Vaud, într-un comunicat de presă, fără să dea detalii despre suma furată de aceștia.
Jean-Cristophe Sauterel, purtător de cuvânt al poliției, a precizat că în mașină se aflau doi paznici, atunci când a avut loc jaful. Ei erau responsabili pentru siguranța transportului, în valoare de 15 – 30 de milioane de franci elvețieni, a precizat o sursă din poliția franceză.
„În ceea ce privește motivele sau detaliile jafului, nu vă pot oferi alte informații. Colaborăm cu anchetatorii francezi pentru identificarea persoanelor responsabile pentru jaf și luarea de ostatici. Dar vă putem spune că avem de-a face cu o grupare extrem de organizată, care a pregătit atacul”, a mai spus purtătorul de cuvânt pentru Reuters.
Sursa: stirileprotv.ro